Dexonlinepunctro spune: STÁNDARD, standarde, s.n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard.
Eu spun că datorită figurii adjectivale am fost inspirată(chiar originală),dar gândindu-mă de două ori,probabil,o cantitate de 80% ar fi făcut acelaşi lucru,deci orignalitatea îmi dispare.
M-am gândit că blogul are nevoie de o reîmprospătare deci aici sunt,după două nopţi în care nu am fost,de asemenea tot astea două nopţi mi-au stimulat imaginaţia creativă.
Vis-a-vis de standard/e şi de ce am început cu asta.Consider că Elena are dreptate,fiecare om are anumite standarde şi le respectă până la un punct unde se rupe firul.
Mă plictisesc şi de asta am început.
+ blog cu personalitate(not)
miercuri, 7 aprilie 2010
miercuri, 24 martie 2010
Am primit o leapsa de la Radu,si tin neaparat sa o iau si de la Victor.Asa,sa trecem la raspunsuri!
1. În momentele cele mai dificile si în care
simti nevoia sa te ajute cineva, la cine te gândesti
prima oara?
"Trebuie sa o spun pe Elena!" sau "Vaii,daca afla mama?"
2. Daca ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai
fi? De ce? Ce ai face?
Victor, termin facultatea si de asemenea vreau sa merg la teatru.
Aaa,era sa uit,sa ies la bere cu Alex:))
3. Daca ar fi sa poti schimba o persoana cine ar fi aceea?
Pot spune ca as vrea sa mi schimb profesorii,dar ma gandesc ca mai stau doar 2 ani pe aici,deci ii las in pace.
O sa o schimb pe.... Andreea N,vreau sa nu mai vorbeasca despre showul ala din New Max si sa ma ajute cu manualele.
Iti multumesc!
4. Ce ai face pentru linistea ta sufleteasca?
Ce nu as face?
5. Care crezi ca a fost pâna acum cel mai important moment al vietii tale?
Sa vedem...sigurul moment important,care m-a schimbat radical,a fost acum 5 ani jumatate.
Nu spun ce,ha.
PS:Radu,nu uita de mail!
ps:e tarziu si nu stiu daca am scris corect.

duminică, 21 martie 2010
luni, 1 martie 2010
joi, 11 februarie 2010
Ethics...
Acum mi-aş dori să fiu o absolventă a unei facultăţi,să lucrez în învăţământ ca şi cadru didactic.
Douăzeci si ceva de ani cu un stil franţuzesc rafinat,parul şaten cu mici onduleuri la vârfuri.Catalogul uriaş deschis în faţa ochilor mei,cu timiditate si sfială pronunţ numele elevilor în ordinea,deja mult prea obişnuită,cea alfabetică.
Probabil o cămaşă verde,a cărui guler proaspăt călcat,se va ivi de după acel pulovăr de o nuanţă mai deschisă.
Şi părul tău şaten,rebel,modul cum taci sau râzi.
Cum întorci premisele şi concluziile pe toate părtile,logic,etic,filosofic...
NU ŞTIU NIMIC!

Spiritual Law
1.Choose a singer/band/group.
2.Answer using titles of songs by that singer/band.
I choose Slayer.
Are you male or female?
Disciple
Describe yourself!
Psychopathy Red
What do people feel when they're around you?
Wicked
How would you describe your previous relationship.
Mind Control
Describe your current relationship.
Sex, Murder, Art
Where would you like to be now?
Playing With Dolls
How do you feel about love?
Black Magic
What's your life like?
Piece By Piece
What would you ask for if you had only one wish?
Reborn
Say something wise.
Love To Hate
Everybody,do it!

duminică, 7 februarie 2010
Yeah,yeah!
Da!Acum!
Culoare plină de somn,
Ochiul meu plin de dimineaţă
Implant cu fum.
Dor de somn...
NU ŞTIU NIMIC!
Culoare plină de somn,
Ochiul meu plin de dimineaţă
Implant cu fum.
Dor de somn...
NU ŞTIU NIMIC!
sâmbătă, 6 februarie 2010
joi, 4 februarie 2010
About..what?
Despre mine,de la Radu.
Principala trăsatură a caracterului meu : egoismul.
Calitatea pe care o prefer la un bărbat : idealismul.
Calitatea pe care o prefer la o femeie : sinceritatea.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei : realismul.
Principalul meu defect : materialismul.
Ocupaţia mea preferată : să citesc.
Visul meu de fericire : realizată profesional.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea : mh.
Ce-aş vrea să fiu : muscă.
Ţara în care-aş vrea să trăiesc : Germania.
Culoarea preferată: roşul.
Floarea preferată: -
Pasărea preferată: -
Prozatorii preferaţi: John Saul,Mircea Cărtărescu,Matei Vişniec etc.
Poeţii preferaţi: Ion Minulescu.
Eroul preferat: Kenny.
Eroina preferată: Rukia Kuchiki
Compozitorii preferaţi: Chopin,Verdi,Tchaikovsky.
Pictorii preferaţi: Elena.
Eroii din viaţa reală: Andreea.
Eroinele din istorie: Emily Dickinson,Anne Frank.
Băutura şi mâncarea preferate: cafea şi cafea.
Numele preferat: Radu.
Ce detest cel mai mult: inconsecvenţa.
Personajele"istorice"pe care le detest cel mai mult: cele ale României actuale.
Fapta militară pe care-o admir :Revoluţia din '89.
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: frumuseţea.
Cum aş vrea să mor: nu prea vreau.
Starea de spirit actuală: vreaaau somn!
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: neascultare,neglijenţă,etc.
Deviza mea:"Viaţa nu iartă slăbiciunea."

marți, 2 februarie 2010
The day
Poate că ploaia nu spală trotuarele învechite,poate doar le mângâie.
De fiecare parte a aleii,aceleaşi cutii cu geamuri şi ici-colo câte o dâră murdară de zăpadă.Ea nu o să vină azi acasă,însă face un tur pe străzile lăturalnice şi îşi pipăie buzunarul.Doar un aparat foto cu claritate mică,un telefon negru şi un mp3 a cărui culoare doar timpul o ştie.Stătea în faţa uşii de tablă neagră,fricoasă apucă de clanţă şi trage până când deschizătura era egală cu proporţiile corpului ei.Scara încă mirosea dezgustător,iar la capătul holului o fată îşi vărsa nervii în telefon,în capătul celălalt aceeaşi inimă desenată copilăreşte pe geamul fumuriu,plin de pânză de păianjăn.
Numai geamurile verzi,pătrăţoase, pe jumătate sparte, o urmăreau la fiecare pas pe care îl făcea în urcarea unui nou etaj.Tapetul vintage care înconjura geamurile era de o vechime neînchipuită, delimitat de varul cojit de o linie întreruptă maro.
Aceste amintiri o duceau spre ieşire.Afară,totul gri.Oamenii negrii cu părul alb se uitau ciudat, în gol, şi îi interesectau privirea.Doar apusul era roşu şi îşi lăsa amprenta pe balcoanele gri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)